Воскресенье, 3 ноября, 2024

Igor Dodon a conferit înalte distincții de stat și Diploma de Onoare unui grup de militari

Лента новостей

Președintele țării, Igor Dodon, a conferit înalte distincții de stat și Diploma de Onoare a Președintelui Republicii Moldova unui grup de militari din cadrul Academiei Militare a Forțelor Armate „Alexandru cel Bun”.

Militarii respectivi au obținut medalia de argint în cadrul exercițiului internațional „Cambrian Patrol 2019” care s-a desfășurat în luna octombrie în Marea Britanie. Distincțiile au fost oferite și în semn de apreciere a înaltului profesionalism, pentru îndeplinirea ireproşabilă a datoriei de serviciu și contribuţie la sporirea prestigiului Armatei Naționale.

Totodată, pentru merite deosebite în derularea proiectelor bilaterale în domeniul cooperării militare, Igor Dodon a înmînat Diploma de Onoare a Președintelui Republicii Moldova, domnului Robyn Davis Hall, atașat al apărării al Ambasadei Marii Britanii.

Șeful statului le-a transmis sincere felicitări militarilor pentru succesele obţinute în cadrul competiţiei internaţionale, la care au participat 132 de echipe din 34 de țări, menționînd că prin prestaţia lor, ei contribuie la promovarea imaginii Republicii Moldova la nivel internațional.

Комментарии Facebook

Не пропустите

Недавние публикации